Realizarea Planului Financiar Personal

Realizarea Planului Financiar

Imaginati-va ca doar ce ati aterizat intr-un oras pe care nu il cunoasteti si trebuie sa ajungeti de la aeroport la hotel. Ce veti alege sa inchiriati, o masina cu GPS sau una fara si astfel sa rataciti prin oras pana veti gasi adresa la care trebuie sa ajungeti? Lafel ca un GPS, Planificarea Financiara ne ajuta sa ne orientam in viata din punct de vedere financiar pentru a ajunge pe drumul cel mai scurt la destinatie. Este important sa ne realizam Planul Financiar pe care sa il urmam pentru a ne ghida prin multitudinea de decizii financiare pe care trebuie sa le luam in fiecare zi.

In etapele anterioare ale realizarii Planului Finaciar Personal ne-am evaluat situatia financiara, ne-am stabilit obiectivele si am inceput sa tinem evidenta veniturilor si a cheltuielilor cu scopul de a economisi pentru a ne atinge obiectivele. Urmeaza o etapa in 3 pasi a planificarii financiare in care trebuie sa alegem calea prin care ne vom atinge fiecare obiectiv in parte pentru a ne crea propriul Plan Financiar.

  1. Identificarea alternativelor

A venit momentul sa realizam strategia care sa ne ajute sa cream o punte intre situatia prezenta si situatia pe care ne-o dorim in viitor. Asa cum pentru a ajunge dintr-un loc in altul putem sa folosim mai multe rute alternative, lafel si pentru a ne atinge obiectivele avem mai multe variante pe care putem sa le luam in considerare.

Urmatoarea etapa in procesul de planificare financiara este identificarea alternativelor de actiune care ne pot ajuta sa ne atingem obiectivele. In principiu exista doua modalitati prin care ne putem atinge obiectivele financiare: fie utilizam resursele existente in modalitati diferite, mai eficient, fie generam noi surse de venit care sa ne satisfaca nevoile.

Pentru identificarea optiunilor pe care le avem trebuie sa luam fiecare obiectiv in parte cu suma pe care ne-am propus sa o atingem si cu termenul limita si sa facem o lista cu toate variantele pe care le avem pentru a indeplini obiectivul respectiv. Suma lunara necesara pentru atingerea obiectivului ne va ajuta sa identificam resursele disponibile pe care le putem aloca fiecarui obiectiv in parte. Daca nu putem identifica sursele de disponibilitati necesare, trebuie fie sa le cream, fie sa revizuim obiectivul.  Variantele identificate trebuie sa fie atat din categoria folosirii in mod diferit a resurselor existente cat si din categoria generarii de noi resurse, pentru ca astfel vom putea alege cea mai buna solutie. Nu putem sa alocam resurse limitate in directii nelimitate, de aceea trebuie sa ne gandim si sa generam noi surse de venit pentru a le aloca obiectivelor stabilite.

Un exemplu de identificare de solutii alternative pentru atingerea unui obiectiv este in cazul in care avem ca obiectiv pe termen scurt sa strangem bani pentru concediul din anul urmator. Ne-am stabilit suma de care avem nevoie si termenul limita pana cand vrem sa o strangem. Pentru a ne atinge acest obiectiv avem cel putin 2 variante: una este sa reducem din cheltuielile lunare pentru a economisi suma necesara (alocarea resurselor existente in mod diferit), iar cea de-a doua varianta este sa ne luam un job part-time sau in weekend sau sa lucram de acasa in timpul liber astfel incat sa obtinem resurse suplimentare (generarea de noi surse de venit) pentru a ne atinge obiectivul propus. In acelasi fel putem sa gasim solutii alternative pentru fiecare din obiectivele stabilite, pentru ca ulterior sa le evaluam si sa o alegem pe cea mai buna dintre ele.

Identificarea Alternativelor

  1. Evaluarea alternativelor

Odata ce am identificat alternativele ne vom da seama cat de multe variante avem pentru a ne atinge obiectivele. Intrebarea este cum vom alege care este cea mai buna optiune? Pentru asta trebuie sa evaluam si sa cantarim variantele identificate.

Pentru a face cea mai buna alegere trebuie sa luam in considerare atat momentul vietii in care ne aflam, cat si valorile personale si situatia economica din momentul deciziei. Fiecare modalitate prin care ne putem atinge fiecare obiectiv are atat avantaje cat si dezavantaje. Noi trebuie sa le identificam pe toate astfel incat sa avem imaginea de ansamblu inainte de a lua decizia potrivita.

Trebuie sa comparam toate variantele si sa o alegem pe cea care se potriveste cel mai bine situatiei noastre. De asemenea trebuie sa tinem cont de interactiunea dintre toate obiectivele noastre si cum se influenteaza intre ele. Obiectivele se pot completa sau exclude unele pe altele in functie de resursele de care dispunem, de aceea trebuie sa avem tot timpul in fata toate obiectivele si toate optiunile de a le atinge pentru a putea completa intregul puzzle.

Fiecare decizie pe care o luam implica un cost de oportunitate de care trebuie sa tinem cont atunci cand facem o alegere. Costul de oportunitate reprezinta lucrurile la care renuntam atunci cand facem o alegere. Inainte de a lua orice decizie trebuie sa fim bine informati si sa evaluam cu multa atentie toate informatiile. In cazul investitiilor o atentie sporita trebuie sa acordam relatiei risc-beneficiu pentru a ne asigura ca intelegem riscurile la care ne supunem atunci cand investim. Relatia dintre risc si rentabilitate este una direct proportionala, astfel cu cat riscul este mai mare cu atat sansele de a obtine o rentabilitate mai mare cresc.

  1. Crearea planului

A sosit momentul sa punem cap la cap toate informatiile adunate si sa ne cream propriul Plan Financiar. Pentru a ne crea Planul trebuie sa alegem cea mai buna dintre alternativele identificate si evaluate. Pentru a putea face acest lucru trebuie sa avem imaginea de ansamblu asupra strategiilor identificate. Este foarte important sa decidem care obiective sunt cele mai realiste si posibil de atins si sa alegem cu care dintre ele vom incepe. Este recomandat sa pastram un echilibru intre obiectivele pe termen scurt, mediu si lung pentru ca indeplinirea obiectivelor pe termen scurt ne ajuta la atingerea obiectivelor pe termen lung. Sa nu uitam ca obiectivele financiare sunt corelate intre ele si daca nu vom reusi sa ne atingem obiectivul pe termen scurt sau mediu de a ne reduce datoriile, cum vom reusi sa ne atingem un obiectiv de economisire pe termen mai lung?

Pentru a ne atinge obiectivele pe termen lung, cum ar fi economisirea pentru pensionare, trebuie sa luam in considerare si investitiile pentru cresterea sumelor economisite. Inainte de a alege cele mai bune instrumente financiare in care vrem sa investim este bine sa aflam care este toleranta noastra la risc, pentru ca in functie de asta vom alege investitiile cele mai potrivile profilului nostru si obiectivelor stabilite. Profilul de risc al invesititorului il puteti face in doar cateva minunte raspunzand la cateva intrebari simple aici.

In functie de obiectivele noastre financiare putem stabili cum vom ajunge acolo si in ce vom investi banii economisiti pentru a ne atinge fiecare obiectiv in parte. In aceasta ecuatie trebuie sa tinem cont de doi factori importanti:

  1. Profilul nostru de investitor si atitudinea noastra fata de risc. Daca apetitul nostru fata de risc este unul foarte scazut atunci vom prefera investitiile sigure pentru a ne simti comfortabili cu deciziile luate.
  2. Intervalul de timp in care ne-am propus sa atingem obiectivul. Cu cat intervalul de timp pentru atingerea unui obiectiv este mai scurt cu atat riscul pe care dorim sa ni-l asumam este mai mic. Un obiectiv ce dorim sa il realizam intr-un interval de timp mai lung poate tolera o investitie cu un risc mai mare, pentru ca are timp sa recupereze eventualele pierderi inregistrate pe termen scurt si pentru ca ne dorim randamente mai mari pe termen lung, care sa acopere rata inflatiei ce urmeaza sa se inregistreze in anii ce vor urma pana la atingerea obiectivului.

Cand ne facem planuri de economisire pentru achizitia unei case, pentru studiile copiilor sau pentru pensie, trebuie sa tinem cont de factori independenti de noi precum inflatia, randamentele investitiilor si taxele pe care trebuie sa le platim pentru detinerile pe care le avem.

Taxe si Impozite

Primul element important pe care trebuie sa il avem in vedere atunci cand ne facem planul si previziunile financiare este inflatia. Aceasta afecteaza pretul bunurilor pe care dorim sa le achizitionam si daca nu o luam in calcul planurile noaste ar putea diferi de rezultatele pe care le vom obtine. Inflatia ne afecteaza si atunci cand ne gandim la pensionare si la puterea de cumparare pe care resursele noastre o vor avea la momentul la care ne vom retrage din activitatea profesionala. Inflatia ne afecteaza atat economiile cat si investitiile. Trebuie sa comparam randamentele investitiilor cu rata inflatiei si sa incercam sa vizam randamente mai mari decat aceasta pentru a obtine castiguri reale in urma investitiilor pe care le facem. Desi nu putem sa estimam cat va fi inflatia in viitor, putem sa tinem cont de cifrele din trecut si sa le proiectam in viitor pentru a ne intocmi planul.

Dobanda sau randamentul investitiilor sunt de asemenea elemente incerte in calculele noastre. Inainte de a lua decizia privind investitiile pe care vrem sa le facem trebuie sa analizam randamentele trecute pentru instrumentele financiare alese si sa decidem care respecta criteriile noastre de selectie.

Nu in ultimul rand trebuie sa tinem cont de taxele si impozitele pe care trebuie sa le platim pentru bunurile pe care le detinem sau pentru investitiile pe care le facem. Si acestea ne pot afecta situatia financiara daca nu le estimam corect si nu le platim la timp. Este responsabilitatea noastra sa ne informam si sa respectam modificarile legislative privind taxele si impozitele. Taxele pe care trebuie sa le platim ne pot modifica atat economiile cat si investitiile pe care le-am ales pentru a ne atinge obiectivele.

Previziunile noastre se pot modifica oricand, economia putand avea fluctuatii imprevizibile fata de momentul in care luam deciziile si de aceea este bine sa putem sa ajustam deciziile pe care le-am luat in functie de modificarile care intervin. De aceea orice plan financiar, dupa ce l-am creat si implementat, trebuie sa il evaluam si sa il revizuim de fiecare data cand situatia o cere.    

Daca ti-a placut articolul si vrei sa ajuti la promovarea lui, da-i Share astfel incat sa aiba posibilitatea si prietenii tai sa-l citeasca si sa-l distribuie mai departe.

Monica Mititelu – Partenerul tau in Planificare Financiara

Sursa foto: freedigitalphotos.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *