Asigură-ți necesarul zilnic de educație financiară cu AVBS Credit

Share on Facebook5Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

avbs-credit

Dacă pentru tine a devenit o prioritate să mănânci sănătos și să faci sport în fiecare zi, de ce să nu faci o modă și din a avea o sănătate financiară de invidiat.

AVBS Credit în parteneriat cu TVR2, Radio Lynx și Creadiv îți recomandă concentrația perfectă de educație financiară, pentru a crește nivelul de conștientizare al importanței educației financiare și al culturii financiare în rândul persoanelor de orice vârstă.

AVBS Credit îți asigură gratuit necesarul zilnic de educație financiară printr-un program de educație financiară pentru fiecare.

Dacă timpul este o problemă pentru tine noi îți oferim soluția perfectă. Necesarul de educație financiară se administrează de 4 ori pe zi, iar dacă ai uitat o doză, nu este nici o problemă, seara poți recupera. În metrou, la birou, la masa sau înainte de culcare exersează fitness-ul financiar propus de AVBS Credit și tonusul tău financiar se va îmbunătății considerabil. Necesarul de educație financiară AVBS Credit se administrează astfel:

 – dimineața în drum spre muncă, în cadrul emisiunii matinale de la Radio Lynx, în care sunt prezentate noțiuni de bază de educație financiară în numai 5 minute;
 – la prânz, în pauza de masă, îți actualizezi bugetul personal cu ajutorul aplicației pentru telefonul mobil Bugetul Creadiv. Astfel vei fi la zi cu evidența cheltuielilor și îți vei putea ține sub control excesele financiare;

piggy

 – după-amiază, poți face în câteva minute testul de evaluare a sănătății financiare propus de AVBS Credit și poți afla repede care este nivelul tău de stabilitate financiară și ce măsuri trebuie să iei pentru a-ți optimiza situația;
 – cum modalitatea de relaxare preferată de români este în fața televizorului, nu rata seara la TVR2 ultima doză a zilei care te va menține în formă din punct de vedere financiar.

Pentru o mai bună asimilare a informației, poți regăsi toate informațiile pezentate pe parcursul unei zile online, la adresa de web AVBS Credit.

Dacă ai început deja fitness-ul financiar propus de AVBS Credit, dar încă nu ai ajuns la forma financiară pe care ți-o doreai AVBS Credit are soluția prin intermediul creditului rapid, credit până la salariu care se poate obține în aceeași zi. Suma maximă pe care o poți obține este de 1.500 lei și poate fi rambursat în maxim 30 – 45 zile. Dar nu uita, AVBS Credit își propune să îți crească nivelul de educație financiară, de aceea acest credit poate fi obținut cu dobânda de 0% doar prima dată, pentru a te ajuta să ieși din impas și în același timp să te încurajeze să mergi mai departe fără costuri suplimentare și cu reputația nepătată.

money

Dacă respecți recomandările AVBS Credit nivelul sănătății tale financiare se va îmbunătății la scurt timp de la administrarea primelor doze concentrate de noțiuni de educație financiară. Pentru rezultate pe termen lung începe cu testul de evaluare a sănătații financiare pentru a ști de unde pleci, dar nu rata nici emisiunile de la radio și TV și actualizează-ți zilnic aplicația Bugetul Creadiv.

Așa cum este recomandat să faci cel puțin anual un control medical general, la fel este bine să îți evaluezi periodic sănătatea financiară pentru a ști unde te afli și ce ai de făcut pentru a-ți îmbunătății nivelul sănătății financiare. Pentru asta nu trebuie decât să accepți provocarea și să accesezi site-ul AVBS credit pentru a răspunde la câteva întrebări simple despre finanțele tale și vei afla dacă ești în formă din punct de vedere financiar și care sunt pașii recomandați să îi urmezi pentru a-ți îmbunătății perspectivele. În urma acestui test vei putea primi recomandări personalizate pentru situația ta financiară cu ajutorul brokerilor AVBS Credit.

Testul de evaluare a sănătății financiare nu doare, nu durează mult și primești rezultatul pe loc. La finalul testului vei afla care este nivelul tău de stabilitate financiară și vei putea lua măsuri pentru îmbunătățirea acestuia. Dacă ți-a plăcut testul spune-le și prietenilor tăi și recomandă-le să înceapă să folosească aplicația Bugetul Creadiv și să apeleze la serviciile specializate ale brokerilor AVBS Credit.

Dacă ai nevoie de un trainer personal care să-ți fie alături pe parcursul exercițiilor financiare pe care trebuie să le parcurgi pentru a-ți optimiza situația financiară sau ai nevoie de sfaturi și recomandări personalizate, brokerii AVBS Credit sunt la dispoziția ta pentru a găsi împreună cu tine cele mai bune soluții la nevoile tale.

Ca și în cazul exercițiilor fizice, rezultatele nu se vor vedea peste noapte. Dacă ești perseverent, dacă știi ce-ți dorești și unde vrei să ajungi, vei reuși pas cu pas să-ți îmbunătățești situația financiară și să-ți atingi obiectivele. Pentru a ajunge în formă trebuie să muncești și să-ți optimizezi constant obiceiurile zilnice și stilul de viață în general.

financial-fitness

Nu trebuie să aplici formule de calcul complicate, trebuie doar să ai voință să respecți ceea ce ți-ai propus. Respectă câteva reguli simple: cheltuie mai puțin decât câștigi, investește inteligent o parte din venituri, nu cheltui pe lucruri de care nu ai nevoie și monitorizează-ți cheltuielile cu aplicația Bugetul Creadiv. La început va fi mai greu, dar nu este complicat și curând va deveni obișnuință.

Nu încerca să faci ce fac sau ce zic alții pentru că s-ar putea să nu se potrivească situației tale financiare și nici nevoilor tale. Situația ta financiară este unică, de aceea și planul tău financiar va fi unic. Nu trebuie să te antrenezi singur, acceptă sprijinul brokerilor AVBS Credit și vei vedea rezultatele cât de curând.
Începe cu pași mici. Nu încerca să îți achiți toate datoriile într-o lună și nici să economisești 50% din venituri pentru că nu va funcționa. Stabilește-ți obiective mici și pe parcurs ce le atingi apetitul tău pentru fitness-ul financiar va crește și vei putea trece la nivelul următor.

Pe piață există un număr foarte mare de produse financiare, de la cele de creditare, până la cele de investiții și asigurări. Dacă nu ești de specialitate poate fi destul de greu să te orientezi în multitudinea de oferte și să o alegi pe cea mai potrivită pentru tine. Ia în considerare recomandările specialiștilor, analizează opțiunile și ia decizii înțelepte.

Și nu în ultimul rând, fă din viața ta financiară un subiect plăcut care să îți aducă satisfacții și să te facă mulțumit de rezultatele obținute. Conștientizează importanța educației financiare și abordează o atitudine pozitivă în legătură cu administrarea finanțelor personale.

Sănătatea ta financiară este la fel de importantă ca și sănătatea ta fizică!

Acest articol a fost scris pentru ultima proba din cadrul Competiţiei de Blogging Creativ Super Blog 2016.

Daca ti-a placut articolul si vrei sa ajuti la promovarea lui, da-i Share astfel incat sa aiba posibilitatea si prietenii tai sa-l citeasca si sa-l distribuie mai departe.

Monica Mititelu – Partenerul tau in Planificare Financiara

Sursa foto: freedigitalphotos.net

Share on Facebook5Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

One thought on “Asigură-ți necesarul zilnic de educație financiară cu AVBS Credit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *